Povestea Trista a Sentimentelor

Cu multi ani in urma, sentimente precum Iubirea, Tristetea sau Fericirea aveau chip de om si incercau sa isi duca existenta impreuna, in armonie. Asadar, acestea alaturi de Intelepciune, traiau fericite pe o insula. Intr-o zi insa, toate sentimentele au aflat ca insula se va scufunda, asa ca au decis sa isi construiasca barci pentru a supravietui. Astfel ca, fiecare sentiment a inceput sa isi construiasca o barca, cu exceptia Iubirii. Iubirea vroia sa ramana pe insula pana in ultimul moment, pastrandu-si speranta ca totul intr-un final, va fi bine. Cand insula aproape se scufundase, Iubirea a decis sa ceara ajutor celorlalte sentimente. Se indrepta mai intai spre Bogatie. Aceasta isi construise o barca maiestoasa si destul de incapatoare pentru a primi toate sentimentele. Asadar, Iubirea o intreba: “Bogatie, ma poti lua si pe mine cu tine?”, insa Bogatia ii raspunse: “Nu, nu pot. Este prea mult aur si argint in barca mea, asa ca nu mai este loc si pentru tine.” Iubirea se indrepta apoi catre Vanitate. Vanitatea avea o barca superba, iar Iubirea ii ceru umil ajutorul: “Vanitate, te rog sa ma ajuti!”, insa aceasta ii raspunse: “Nu pot sa te ajut, Iubire. Esti toata uda si murdara si imi poti distruge barca.”

Pe langa Iubire tocmai trecea Tristetea, asa ca Iubirea incerca sa gaseasca ajutor la aceasta: “Tristete, te rog, lasa-ma sa merg cu tine!”, insa Tristetea nu era dispusa sa o ajute: “Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa fiu singura.” Pana si Fericirea trecu pe langa Iubire, insa era atat de fericita incat nici macar nu auzi strigatele disperate ale acesteia. Deodata insa, se auzi o voce: “Vino, Iubire, te voi lua in barca mea!”. Era un batran. Iubirea insa era asa de entuziasmata ca a fost salvata, incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama sau unde o duce. Odata ajuns la mal, batranul o lasa pe Iubire pe uscat si pleca imediat mai departe. Realizand cat de multe ii datora batranului, Iubirea o intreba pe Intelepciune: “Cine m-a ajutat?”. Intelepciunea ii raspunse: “A fost Timpul”. “Timpul? Dar de ce m-a ajutat tocmai Timpul?”, continua Iubirea cu mirare. Intelepciunea zambi plina de maturitate si ii spuse: ”Pentru ca numai Timpul este capabil sa realizeze cat de valoroasa este Iubirea.”