Doubt, regia John Patrick Shanley. Ceea ce-mi displace la oameni nu-mi displace intr-un film. Sa luam, spre exemplu, banuiala. Cand intalnesc cate unul care zice ca nu ma crede cand spun ca albul e negru, il dau dracului din prima. N-are imaginatie sau s-a nascut cu defect. Asta e! Cand vad asa ceva proiectat pe un ecran si observ cata ravna depun oamenii pentru a demonstra ca semenii lor gresesc, uitand de pacatele lor capitale, imi spun ca e colosal. Nu pentru ca filmul bate viata, ci pentru ca viata se scrie ca un film. Tragi o palma, stop-cadru. Alergi, mananci, incasezi, stop-cadru. Implicare, sabotare, stop-cadru. Credinta - necredinta, stop-stop-cadru. Si mai e si indoiala. Cand e dublata de o minte mobilata, permite calatoria mai departe. Admitand teoria ca viata e un drum, blah-blah-blah, cu variabilele lui, blah-blah-blah, cunoastere, blah-blah-blah. Cand e virusata de o minte seaca, e cazul sa fugi fara sa te mai uiti inapoi. Oameni de plastic si oameni de carne. Cu spiritul e mai greu.filmul? Cineva s-o opreasca pe Meryl Streep!
